Svinita – Dulceata de smochine romanesti

Ca uneori imi lipseste o doaga nu ar trebui sa mai fie un secret pentru nimeni. Ca sotul meu ma sprijina in toate nebuniile iarasi nu este un lucru necunoscut. Dar ca ne-am suit in masina si a condus 500 de kilometri ca sa luam smochine romanesti si sa facem o dulceata a la Casa Hanu, pariu ca nu v-ati asteptat 🙂 . Gaz pentru 500 de kilometri la 10 kg de smochine inseamna  eficienta economica zero, insa dulceturile noastre nu au fost niciodata despre asta, dulceturile noastre sunt despre povesti !

Traseul nostru a avut clar ca destinatie satul Svinita, despre care intamplator am tot citit pe net ca s-ar ocupa cu cresterea smochinilor. Atat de preocupati ar fi de acest pomisor, incat au facut si un festival : Festivalul smochinelor, si are loc in ultimul sfarsit de saptamana al lunii August, ajuns anul acesta la editia cu numarul 12! noh…bravo lor. Noi am fost cu doua saptamani mai devreme, gandind ca sigur vom gasi smochine pe toate drumurile.

Dupa oprirea la targul din Orsova, unde se serbau zilele orasului, am intrebat incotro sa o luam pentru a ajunge in Svinita. Domnul inalt pe care l-am oprit sa-l intrebam ne-a marturisit ca el de acolo este si daca stia ne-ar fi dat el smochine, insa deja le vanduse. Ne-a indrumat prieteneste si ne-a sfatuit sa ne oprim la birtul din sat 🙂 sa  intrebam de smochine. Ne-a spus ca in sat au loc un botez si o pomana si nu crede ca gasim pe cineva acasa, asa ca la birt ar fi locul cel mai indicat sa dam peste cineva care sa ne ajute. Zis si facut!

Luam drumul catre Svinita, pe malul Dunarii, trecand pe langa frumuseti cum ar fi „Decebal Rex”, si dintr-o data ne saluta in romana si intr-o alta limba, comuna Svinita.   Aceasta bijuterie de sat, situata pe malul romanesc al Dunarii, cu privirea semet ridicata spre cel sarbesc, este o asezare mica pe dealurile ce imbratiseaza Dunarea. Aici oamenii vorbesc sarbeste si putin romana.

Exact cum am fost sfatuiti, ne oprim la primul birt (dap, sunt 2 in sat) si ne ia sub aripa sa protectoare chiar proprietarul, pe nume Gica (zis si Gica Portarul,  pentru ca a jucat fotbal in tinerete, in echipa comunei). La birtul lui urma sa aiba loc mai tarziu pomana, si peste drum, la „centrul cultural” urma botezul. Din aceste 2 motive, satul era cam gol, nici macar vestitii musterii la birt nu erau in numar asa mare, caci sigur daca nu aveau bani de botez, macar la pomana se duceau.

Nu ne-am asteptat ca in satul care tine cu atata seriozitate un festival al smochinelor sa nu poti gasi smochine de cumparat cat ai clipi. Hotarati sa nu plecam fara zemoasele fructe, si insotiti de Gica Portarul, am batut pe la mai multe porti in cautare de smochine. Pe la doamna invatatoare, pe la cumnata lui Gica (care avea dulceata gata facuta, dar nu am luat), pe la sora lui x. Ne-a povestit  Gica despre tineretea lui, despre contrabanda cu combustibil pe vremea embargoului, despre pescuit.

Apoi Gica a zis ca abordam gresit problema. Nu trebuie sa cautam la cei care au smochini, ci pe cei care pot face rost de smochine. Asa ca am mers sa il cautam pe Florin, cunoscut in tot satul ca goleste pomii vecinilor si ca poate culege o galeata de smochine (nu ale lui) in timp record. Numai ca Florin era plecat la Orsova, la zilele orasului.

Din descrieri amanuntite, a reiesit ca Florin era chiar domnul pe care l-am intalnit la targ, si care ne-a indrumat sa mergem la birt. Stia el ce stia. Plecam oarecum dezamagiti, si cu promisunea ca ne vom intoarce in minunatul sat, nu inainte sa fotografiam o livada cu puieti de smochini.

Cand sa parasim ultima strada a satului, gandul ne indeamna sa mai dam o raita. Asa ca viram stanga si la nici doua minute, dam peste un domn care ni s-a parut noua un Florin mai mic. Nu ne-am inselat. In 40 minute, o galeata si jumatate de smochine proaspat culese se aflau in masina noastra. Plecam la drum cu gandul la pitorescul satuc de pe malul Dunarii, la Gica (daca vreodata ajungeti in zona, apelati la el cu incredere, am luat si nr de telefon), la speranta ca vom reveni si la minunatia de dulceata de smochine.

 Si iat-o! Zemoasa, carnoasa, dulce si gustoasa. Este tot ce ne-am imaginat ca va fi.

   

Pentru cei pofticiosi, o gasiti aici.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Dulceturi si siropuri, La plimbare și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Svinita – Dulceata de smochine romanesti

  1. Pingback: Transalpina | Casa Hanu

  2. Sabin zice:

    Fain scris…… Felicitari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s