Din deal in vale

La inceput de Noiembrie, intr-una din plimbarile noastre, am ajuns in varf de deal pentru ca ne-a placut intotdeauna sa exploram mai mult decat soseaua principala. Intreband daca sunt terenuri de vanzare in zona, ne-am intalnit cu socrul primarului, om gospodar si dornic sa ne povesteasca despre locurile in care s-a nascut. Am stat de vorba cinci minute si ne-a rugat la intoarcere sa trecem pe la el sa ne dea o sacosa de mere. Din merii lui! (ne-a zis cu multa mandrie).

Privirea ne-a fost atrasa de un om stand semet in sa, de parca asta ar fi facut toata viata (de fapt cred ca asta a si facut). S-a lasat  fotografiat, cu o naturalete de invidiat. Din vorba in vorba, am aflat ca exista un teren de vanzare, chiar al lui (!) . Terenul a apartinut parintilor sai, locul unde ei (cei 10 frati) au copilarit. Tot dealul (dealul galmei cum i se mai spune) a fost apoi  impartit catre copii. L-a dat zestre fetei sale si pentru ca au suficiente gradini, il vinde.

Ne-a indrumat catre casa fiicei sale. Aici am gasit ospitalitate si oameni bucurosi de musafiri. Am vorbit despre noi, despre ei, dar mai ales despre noi caci oamenii de aici sunt tare curiosi.

Te-ai astepta ca la satele acestea mai indepartate, oamenii sa nu stie ce este aceea criza, sa nu aiba habar de scaderea pietei sau cresterea cursului euro, insa nu este asa. Sunt foarte bine informati, si stiu exact cat pretuieste pamantul lor.

Am negociat pretul o noapte intreaga. Nu a fost usor. Ne-am gandit bine , si in cele din urma am devenit mosieri in Martie 2009. Mosia noastra se intinde pe 3,900 metri patrati, din care 800 mp sunt in intravilan, restul fiind faneata (mai exact o bucata de deal).

Reclame
Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Din deal in vale

  1. Si eu vreau sa imi cumpar o casa si acum ma documentez peste tot despre preturi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s